Popa Ianis-Andrei
Oricât de nedreaptă mai este uneori viața, cu toții încercăm să găsim în ea frumosul, binele și speranța. Asta face și Ianis-Andrei împreună cu familia lui, oameni care au trecut prin multe încercări dar care, totuși, nu renunță la zâmbet.
Povestea lui a început în 2021, an în care s-a născut, fiind apoi diagnosticat cu Sindrom Down.
Astfel, părinții au fost nevoiți să se îndrepte către clinicile private pentru toate investigațiile ce au fost stabilite în planul de abilitare /reabilitare, procedurile la unitățile de stat nefiind disponibile conform planului aprobat prin Hotararea Comisiei pentru protecția copilului.
Totodată, pentru recuperare, pe Ianis-Andrei il mai ajută și înnotul precum și alte proceduri stabilite în plan, aceste cheltuieli depășind veniturile familiei.
De asemenea, prin Hotărârea Comisiei pentru pretecția copilului Argeș, s-a aprobat încadrarea băiețelului în categoria de handicap grav cu asistent personal.
Printr-o donatie în contul asociației ”Impreuna spre o viata normala” cont IBAN RO78RNCB0024168742770001 deschis la BCR, prin care menționați ”Pentru Ianis-Andrei”, părinții vor putea continua procedurile pentru al ajuta in vederea îmbunătățirii calității vieții și a integrării în societate.
Indiciu:
Poți elimina această informație dacă activezi planul premium